Leonard Doroftei şochează pe toată lumea! Decizia luată de campionul român. În ţară a fost numit cerşetor. Chiar dacă a trecut prin clipe umilitoare, cel preclit Moşu nu se deminte.
Fostul pugilist a decis să se mute în Canada, în anul 2019, asta după ce a avut parte de experiențe neplăcute în România.
Leonard Doroftei surprinde pe toată lumea
Leonard Doroftei a decis să se mute peste ocean împreună cu familia sa, în urmă cu 5 ani. Viața nu a fost deloc ușoară, fiind nevoit să o ia de la zero. A urmat cursurile pentru a primi licența de antrenor, lucru care s-a întâmplat în 2023. Acum lucrează la o sală de box și primește un salariu de aproape 4.000 de euro lunar.
Fostul campion nu exclude posibilitatea de a se întoarce în România într-o zi. Deocamdată însă, a venit în vacanță.
„Aveam nevoie să mă trezesc, aveam nevoie de un șoc. Nu mi-au ajuns câți pumni am luat, mai trebuia un șoc. Am avut de ales între București și Canada și familia mea a ales Canada. Până la urmă a ieșit bine. Deocamdată suntem în prospect. Am venit să luăm o gură mare de aer din România„, a spus Leonard Doroftei pentru Antena 3 CNN.
Când a plecat din România declara că este dezamăgit. A fost obligat să-și închidă barul pe care îl avea în Ploiești și fusese numit cerșetor. Doroftei a povestit pentru gsp.ro cum este viața sa în Canada.
„Lucrez de luni până luni, fără pauză. Câștig cam 5.000-6.000 de dolari canadieni (3400-4000 de euro). Am avut nevoie de o schimbare. Nu mă regăseam, tot ce făceam era împotriva mea. Am stat de vorbă cu niște ziariști și a doua zi au scris că sunt cerșetor. Sau impostor. Titlul a fost groaznic, toată lumea a început să mă facă cerșetor.
E dureros, e urât. Nu am cerșit nimic. Nu mai îmi găseam locul absolut deloc. M-a tras în jos locul acasă. Viața pe care am dus-o, de uzură, m-a obosit. Nimic nu se mai lega. Devenisem băiatul rău, dar eu n-am făcut rău nimănui.
A trebuit să fac o schimbare, dar decizia a fost rea, le-am schimbat iar viața copiilor, i-am dus în altă lume. Doar că ei mă iubesc, suntem o familie și au înțeles. O perioadă, probabil. Va trebui să iau o decizie cât de curând”, a spus Doroftei, citat de gsp.ro.