Sergio Aguero și Leo Messi sunt cei mai buni prieteni, drept dovadă că ”Puricele” i-a botezat băiatul lui Aguero.
În toiul speculațiilor privind viitorul lui Leo Messi, Sergio Aguero susține că sunt șanse mari ca acesta să revină la Barcelona.
Aguero: Sunt 50% șanse ca Messi să revină la Barcelona
Prieten foarte bun cu Messi, Aguero susține că marele vis al ”Puricelui” este să-și încheie cariera la Barcelona.
„Dacă Laporta va face pasul, cred că va fi mai aproape. Messi ‘s-a născut’ la Barcelona și și-ar dori să se retragă la Barcelona. Acum dau 50% șanse să se întoarcă”, a spus Aguero, potrivit Sport.es.
În presa din Spania se speculează foarte mult pe tema revenirii lui Messi la Barcelona. Obstacolul este reprezentat de posibilitățile financiare ale clubului catalan.
Barcelona are o situație financiară precară și nu-și permite să-i ofere lui Messi un salariu pe măsura celui avut la PSG. Argentinianul ar fi dispus să accepte un salariu mai mic, dar Barcelona îi poate oferi un maxim de 8 milioane de euro pe sezon.
Ar fi un salariu ”infim” pentru Leo Messi, dar rămâne de văzut dacă nu cumva dorința argentinianului de a-și încheia cariera la Barcelona va fi mai puternică decât tentația financiară.
Al-Hilal îi pregătește un contract faraonic
Arabii vor să dea marea lovitură și să îl aducă pe Messi în același campionat cu Cristiano Ronaldo.
Marius Șumudică, antrenor în Arabia Saudită, a dezvăluit că se vorbește de un contract de aproape 350 de milioane de euro.
„Se aude că ar ajunge Al-Hilal la un acord cu Messi în jurul a 350 de milioane de dolari, dublu față de Ronaldo. S-a creat o manie, vând milioane de tricouri, fanii lui Al Hilal au pus în magazin tricouri cu Messi, nici nu știu cum se face…dacă ai aprobare”, a declarat Marius Șumudică la Digi Sport.
Argentinianul mai are pe masă și varianta de a continua la PSG, dar nu este foarte tentat să-i dea curs.