Simona Halep a fost suspendată provizoriu după ce a fost depistată pozitiv la US Open cu Roxadustat, o substanță din categoria EPO, interzisă de WADA. Iar lumea s-a împărțit în două. Pe fostul lider WTA îl apără cel mai mult sportivii, iar fostul campion din tenis, Mats Wilander (58 de ani) este unul dintre ei.
Suedezul, fost campion la Australian Open, Roland Garros și US Open, este acum comentator și a avut ocazia nu doar să o vadă, ci și să interacționeze cu Simona Halep în turnee.
Wilander crede în nevinovăția sportivei din România și nu ia în calcul varianta ca fostul lider mondial să să fi dopat în cunoștință de cauză.
„Inima mea este alături de Simona Halep. Nu aș pretinde niciodată că o cunosc. Dar am urmărit-o jucând o mulțime de meciuri de tenis de-a lungul anilor și am intervievat-o de câteva ori.
Aș spune că, dintre toate jucătoarele pe care le-am întâlnit, ea este una dintre cele care nu au cum să facă ceva intenționat.
Nu se știe niciodată, este posibil ca în ziua de azi să iei din greșeală ceva despre care nu știi mare lucru. Dar, din nou, nu-mi pot imagina că există un sportiv în lumea tenisului profesionist care să nu știe ce este bine să consume. Așa că mă gândesc că este o greșeală clară”, a punctat Wilander, conform Eurosport.
„Ea a spus că va încerca să își reabiliteze numele. Undeva pe parcurs, nu-mi pot imagina… Cred că Simona Halep este o mare atletă și o mare ființă umană, iar inima mea este cu ea.
Și sper că își poate reabilita numele, pentru că vreau să o văd pe teren, pentru că presupun că este nevinovată, are un spirit grozav”, a spus acesta, conform sursei citate.W