Parcă niciodată n-a arătat FC Argeș mai rău. Sepsi n-a avut practic niciun fel de opoziție, de la început până la final, oamenii lui Cristiano Bergodi i-au hipnotizat pe ai lui Marius Croitoru.
Oaspeții au intrat la pauză la vestiare cu punctele în căruță: aveau deja 2-o după două lovituri de la 11 metri, transformate de Gabi Matei, în minutul 28 și minutul 37.
Prima lovitură de la 11 metri s-a lăsat cu scandal la gazde: Latovlevici a faultat în careu, iar Croitoru l-a schimbat imediat în huiduielile tribunei.
Sepsi a mai dat 3 și în partea secundă. Rondon, în minutul 52), Safranko – în minutul 68 și Tudorie – 89.
La al doilea meci cu Marius Croitoru (42 de ani) pe banca tehnică, FC Argeş a fost practic spulberată de Sepsi. Și, după ce a luat 5 goluri de la covăsneni, Cătălin Straton (33 de ani), portarul piteștenilor, S-a dus spre banca tehnică a echipei sale, iar când a dat ochii cu antrenorul, a început să plângă. Croitoru i-a spus ceva la ureche și l-a consolat.