Laszlo Dioszegi a luat foc după ultimele rezultate ale lui Sepsi. Șeful covăsnenilor i-a băgat în ședință pe toți și anunță că va avea o discuție serioasă cu Cristiano Bergodi.
Sepsi este acum pe locul 6 în Superliga, loc care o duce în play-off, dar este amenințată de Petrolul și FCU Craiova. Acum, toată lumea așteaptă verdictul Comisiei de Disciplină a FRF în cazul meciului suspendat.
„Nu știu ce, dar este o problemă. Se poate vedea cu ochiul liber că nu jucăm ce am jucat până acum. În sânul echipei am văzut unii jucători care au crezut că dacă au câștigat Cupa României și Supercupa deja suntem invincibili. Atunci am tras un semnal de alarmă. Uite că am avut dreptate”, a spus Laszlo Dioszegi, pentru Fanatik.
Laszlo Dioszegi îl bagă în ședință pe Cristiano Bergodi
Șeful lui Sepsi a anunțat că va purta urgent o discuție cu antrenorul echipei. Dă însă asigurări că italianul nu este în pericol și nu va fi demis. O decizie în privința lui Cristiano Bergodi va fi luată la finalul acestui sezon.
„Eu cred că ce a depins de mine și de club noi am făcut absolut tot. Pofta jucătorilor și a antrenorilor, dar văd că sunt probleme. Trebuie să văd unde sunt probleme. Nu e în pericol Bergodi. Noi avem un contract cu Bergodi că dacă intrăm în play-off se prelungește automat încă un an contractul lui. Dacă nu intrăm în play-off e decizia clubului dacă îl păstrează sau nu”, a mai spus Laszlo Dioszegi pentru sursa de mai sus.
cand problemele sunt in interiorul echipei ,,, antrenorul nu poate rezolva nimic,,,,