După nici două luni de când preluase echipa, Laszlo Balint (43 de ani) a fost concediat de patronul Universității Craiova. Culmea, nu s-a întâmplat după înfrângerea din Conference League, cu Zorya, ci după ce învinsese rivala din oraș categoric în campionat.
Balint n-a mai vorbit, după ce a părăsit-o pe Craiova. Însă o face acum. Și mărturisește că habar n-a avut că i s-a pregătit debarcarea. „Gustul amar al demiterii nu poate fi șters foarte repede. Explicații prea multe nu prea am. A fost un moment în care am simțit, atât eu, cât și grupul de jucători, o ușurare foarte mare cu acea victoria împotriva rivalei din oraș.
Chiar am simțit un entuziasm foarte mare în rândurile jucătorilor. Luni dimineață am făcut antrenament și apoi mi s-a adus la cunoștință că clubul nu se mai bazează pe serviciile mele. A fost o chestie total neașteptată. Nu am primit niciun argument, nicio explicație, pentru că, din punct de vedere contractual, eu eram în toate obiectivele, deci argumentul contractual nu exista.
Pentru oameni, procesul de acceptare este destul de greu, dar pentru mine, era clar că dragoste cu sila nu se poate, eu nu am fost niciodată omul care să se agațe de un contract. Așa că a fost totul destul de rapid”, a spus Laszlo Balint, la Digi Sport Special.
„Eu mi-am asumat, contractual, un anumit obiectiv de performanță. Spun asta în premieră. La 14 noiembrie, clubul avea dreptul să îmi rezilieze unilateral contractul dacă eram la un anumit număr de puncte față de primul loc.
De ce? Pentru că mi-am dorit foarte mult să fac performanță și pentru că eram convins că, chiar și în scurt timp, puteam să fiu acolo, aproape. Nu neapărat pe pe primul loc. Mi-am asumat. Pe 14 noiembrie e întreruperea cauzată de echipele naționale”, a mai spus Balint la digisport.ro.