Larisa Iordache surprinde din nou! Anunţul fabulos al celei mai frumoase gimnaste. Legenda gimnasticii româneşti a trecut peste despărțirea de bărbatul care i-a stat alături în ultimii doi ani.
Acum, Larisa Iordache iubeşte din nou. Mai mult, a făcut şi primele dezvăluiri despre noua relație amoroasă în care este implicată.
Larisa Iordache surprinde din nou!
După revenirea de la America Express, Larisa Iordache a spus că s-a despărțit de iubitul care i-a stat alături doi ani. „Nu mai eram pe aceeași lungime de undă. Am stabilit de la început că atunci când viziunile se schimbă, ne spunem asta. Eram împreună de 2 ani.
M-am întors din America Express, am petrecut ceva timp împreună și apoi ne-am despărțit. Nu ne-am înșelat sau ceva… Nu mai eram pe aceeași lungime de undă”, a declarat Larisa Iordache, conform fanatik.ro.
Acum şi-a regăsit fericirea în braţele alţui bărbat. A făcut și primele declarații despre noul partener, dar și ce așteptări are de la el. Momentan, nu a dezvăluit identitatea celui de care s-a îndrăgostit. „Da, am discutat (n.r. despre ce își dorește de la o relație). Discutăm zilnic. Comunicarea pentru mine, așa cum am mai zis, este foarte importantă.
Este foarte important să empatizezi foarte, foarte mult cu persoana respectivă, să ai o conexiune anume, chiar și atunci când taci să înțeleagă ce vrei să zici și lucrurile astea funcționează și sunt în regulă.
Este clar că nu poți să îți dai seama la început despre toate lucrurile. Nu cunoști un om în 20-25 de ani și îți dai seama că ai stat cu un străin, dar într-o lună, două”, a mărturisit Larisa Iordache pentru Antena Stars.
„Nu vreau să grăbesc absolut nimic, vreau să fie totul lin, curat și frumos. Cred în dragoste la prima vedere, cred în acea conexiune care se poate transforma în iubire, cred în grija aceea de care fiecare avem nevoie”, a mai adăugat fosta gimnastă.