S-a aflat la ce oră se joacă meciul Simona Halep – Karolina Muchova. Românca are parte de un debut de foc pe iarba de la Wimbledon. Este primul pas spre trofeul mult visat. Partida dintre româncă şi cehoaica de pe locul 81 WTA nu va începe mai devreme de 18.30.
Meciul este al treilea de pe terenul 1, după o întâlnire la simplu masculin şi o partidă care urmează să se încheie la feminin.
Ruse, Ana Bogdan şi Buzărnescu, debut la Wimbledon
Pe terenul 2, în al doilea meci, Gabriela Ruse, locul 54 mondial, va evolua contra americancei Cori Gauff, locul 12 mondial şi favorită 11. În al treilea meci de pe terenul 14, Ana Bogdan va juca împotriva ucrainencei Daiana Iamstreska.
În primul meci de pe terenul 4, Mihaela Buzărnescu va evolua cu Nastasja Schunk, din Germania. Şi Irina Bara joacă marţi, pe terenul 6, în al treilea meci, contra franţuzoaicei Chloe Paquet. Meciurile de la Wimbledon încep la ora 13.00.