Simona Halep a intrat în gura presei în urma unei postări care ridică semne de întrebare. Se zvonește că fostul număr unu WTA ar trăi o poveste de dragoste cu un bărbat mai mare cu 25 de ani.
Simona Halep este singură în momentul de față, după divorțul de Toni Iuruc, însă se zvonește că s-ar iubi cu afaceristul Dorin Mateiu.
L-a înlocuit Simona Halep pe Toni Iuruc?!
Toate bârfele au pornit în momentul în care cei doi au fost surprinși împreună în luna mai, la câteva zile după ce Simona a postat pe contul său de Instagram mai multe fotografii cu buchetele de flori pe care le-a primit.
În acel moment afaceristul Dorin Mateiu, poreclit „Regele mezelurilor”, a confirmat întâlnirea cu Simona Halep, însă nici decum într-un mod amoros.
„Suntem cunoștințe. Asta pot să spun. Și-a luat apartament la Rahmaninov acolo, ne știm de acolo. O relație amoroasă, de cuplu? Doamne ferește! Exclus așa ceva. Eu am invitat-o (n.r. – la restaurant, unde au fost făcute și pozele).
De ce? Pentru că am vrut să vorbim. Ne-am întâlnit de mai multe ori în acel complex și am considerat că putem discuta despre multe lucruri. Nu neapărat de afaceri, dar nici despre ce se scrie acolo. E o tâmpenie, o prostie, dar, în fine, așa a apărut”, a spus Dorin Mateiu, pentru ProSport.
Acum, zvonurile au apărut din nou. Asta după ce Simona Halep a postat în secțiunea de povești a paginii sale de Instagram o fotografie cu George și Amal Clooney, celebrul cuplu de la Hollywood, în care el este mai mare cu 17 ani decât soția lui.
Ei bine, nu este nimic oficial, astfel că rămâne doar un zvon cum că Simona Halep s-ar iubi cu unul dintre cei mai bogați oameni din țară.
Dorin Mateiu având o avere estimată la peste 70.000.000 de euro de revista Capital.