Florin Cernat, sau „Diamantul”, a strâns 14 selecții la națională, în perioada 2002-2004, și a reușit să dea și două goluri. Era în cea mai bună perioada, după transferul la Dinamo Kiev, în vara lui 2001, iar Anghel Iordănescu era atunci selecționerul naționalei.
„Am avut o antipatie pentru Pițurcă fiindcă nu mă chema la lot. Nici acum nu înțeleg de ce m-a ocolit mereu. Ajunsesem să-l antipatizez fiindcă nu mă convoca, fără niciun motiv clar.
„Am vrut să-l întreb pe Pițurcă„
Dar emoțiile s-au mai topit, nu sunt genul care să țină ură pe cineva. Era însă foarte frustrant să văd cum Ghioane pleca la lot, iar eu rămâneam la Kiev. Eram colegi în Ucraina, Tibi merita din plin să meargă la națională. Dar pe numele meu nu venea nicio telegramă”, s-a confesat Cernat pentru ProSport.
”Am încercat să aflu motivul, dar am abandonat. Am simțit la un moment dat nevoia să-l întreb direct pe Pițurcă, dar n-am reușit. Am lăsat-o așa!”, a mai recunoscut Cernat.
„Am suferit enorm”
”Mă convocase atunci la primul meci după ce a devenit selecționer, am venit în țară, dar, cu două ore înainte de reunire, m-a anunțat Dan Apolzan că nu mai fac parte din lot. Și de atunci n-am mai fost solicitat niciodată.
Am suferit, fiindcă îmi doream enorm să joc pentru România. Evoluasem și la U21, am fost și căpitan acolo, iar pasul firesc era spre prima reprezentativă. Dar acolo s-au blocat la un moment dat toate porțile”, a povestit fostul jucător al Oțelului și al lui Dinamo Kiev.