Kylian Mbappe le-a transmis conducătorilor clubului Real Madrid că doreşte să joace la campioana en-titre a Spaniei începând din vara anului viitor.
„Telenovela Mbappe est departe de a fi ajuns la final. De altfel, există deja o dată pentru ca parizianul să devină în sfârşit jucătorul lui Real Madrid. Este vorba despre vara lui 2024″, scrie presa din Spania.
Kylian Mbappe a luat decizia de a juca pentru Real Madrid
AS adaugă că Mbappe „rămâne total hotărât să-şi realizeze visul de a juca la Real Madrid”. Mai mult „dorinţa sa ar fi să părăsească Parisul în această vară, dar clubul francez nu pare dispus să-i deschidă uşa, cu excepţia unei surprize majore”.
„Mbappe este decis să facă acest pas şi le-a spus deja înaltelor autorităţi din mediul madrilen că va fi jucător ‘blanco’. Asta cel mai târziu în sezonul 2024-2025″, precizează sursa citată, conform Agerpres.
Real Madrid nu a renunţat la ideea de a-l recruta pe Kylian Mbappe după dezamăgirea trăită în urma ratării transferului acestuia în vara lui 2022. Atunci francezul şi-a prelungit în final contractul cu PSG. El a purtat negocieri cu clubul madrilen vreme de câteva luni.
AS subliniază că responsabilii clubului madrilen vor să obţină semnătura lui Mbappe doar când acesta va deveni jucător liber. Ei nu sunt dispuşi să plătească nicio sumă de transfer pentru internaţionalul francez.