Kosovarii continuă circul! Ameninţă România cu apelul la TAS. Tupeu incredibil al şefului Federaţiei Kosovare. Agim Ademi a avut o reacție scurtă la aproape o zi, după abandonarea meciului contra României.
Kosovarii au făcut circ pe Arena Naţională, dar nu se opresc aici. Susţin că vor merge la TAS.
Kosovarii continuă circul!
Jucătorii din Kosovo au ieșit de pe teren și nu au mai revenit pe gazon după ce au acuzat că suporterii români au scandat ”Serbia, Serbia”. Mai mult, au inventat remarci rasiste ale fanilor români.
Agim Ademi, președintele Federației Kosovare de Fotbal a postat un mesaj amplu pe rețelele sociale. A transmis că va căuta dreptatea pentru echipa sa chiar și la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).
„Dragi jucători, suporteri, reprezentanți media și opinie publică.
În numele meu și al Comitetului Executiv al Federației de Fotbal din Kosovo, doresc să exprim cele mai sincere mulțumiri pentru sprijinul vostru necondiționat față de decizia comună luată de jucătorii noștri. Echipa tehnică, staff și Federație, de a nu continua jocul după scandările rasiste și anti-Kosovo care au avut loc la București, în meciul România-Kosovo.
Această decizie nu a fost una ușoară. A fost corectă. Știind ce s-a întâmplat cu noi cu un an în urmă, nu ne-am așteptat ca o astfel de situație să se repete în România.
Indiferent de deznodământul juridic al acestui meci, trebuie subliniat faptul că am fost răniți emoțional (în special jucătorii) de provocările și disprețul constant manifestat de suporterii români în cor.
Punctul culminant a fost atins prin incidentul inițiat de unii fotbaliști adversari. A generat o senzație clară de atac, nu doar asupra echipei noastre, ci asupra statului și națiunii noastre.
În acele momente dificile, jucătorii noștri au reacționat cu demnitate. Noi, ca Federație, am fost alături de ei pentru a proteja emoțiile și demnitatea lor, precum și pe cele ale statului nostru.
Acesta a fost un act necesar pentru a păstra integritatea Kosovo. Pentru a sprijini orice efort pentru un sport curat și corect, în conformitate cu principiile UEFA și FIFA.
Mulțumim tuturor instituțiilor și opiniei publice pentru sprijinul lor corect și hotărât. Vă asigurăm că nu ne vom opri și vom continua să căutăm dreptatea, în conformitate cu reglementările privind astfel de cazuri politice și rău-intenționate, până la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne.
Fotbalul trebuie să fie un simbol al fair-play-ului și al unității. Asta mai ales în meciuri de un asemenea calibru.
Vezi această postare pe Instagram
Continuăm cu mândrie și responsabilitate!”, a scris Agim Ademi pe rețelele sociale.