UEFA a decis să îi ofere României cele trei puncte din partida contra celor din Kosovo, după ce oaspeții au părăsit suprafața de joc fără acordul arbitrului! Tricolorii au câștigat meciul cu 3-0, la „masa verde”, în cadrul etapei #5 din Liga Națiunilor.
Astfel, România a promovat în Liga B, de pe prima poziție a clasamentului, iar formația lui Franco Foda a terminat pe locul al doilea și a ajuns la barajul pentru calificare. În decursul zilei de joi, 22 noiembrie, a avut loc tragerea la sorți pentru play-off-uri și fazele eliminatorii din UEFA Nations League.
Adversar abordabil în play-off-ul de Liga Națiunilor!
Kosovo va trebui să treacă de naționala Islandei, după Țara Galilor și Turcia. Presa kosovară a analizat posibilitățile selecționatei lui Foda: „După tragerea la sorți de la Nyon, Elveția, soarta a vrut ca echipa națională a Kosovo să fie repartizată cu echipa națională a Islandei.
Astfel, pe 20 martie 2025, Kosovo va găzdui Islanda pe stadionul Fadil Vokrri, iar după trei zile, pe 23 martie, va juca meciul retur în Islanda.
Islanda, pe hârtie, este cel mai ușor adversar, în condițiile în care ocupă locul 70 în clasamentul FIFA!”.
Meciurile din sferturile de finală și din play-off-urile Ligii Națiunilor
Semifinalele din Liga Națiunilor: meciurile
- Italia/Germania – Danemarca/Portugalia
- Olanda/Spania – Croația/Franța
Sferturile de finală din Liga Națiunilor: meciurile
- Olanda – Spania
- Croația – Franța
- Danemarca – Portugalia
- Italia – Germania
Play-off promovare Liga A / retrogradare Liga B: meciurile:
- Turcia – Ungaria
- Ucraina – Belgia
- Austria – Serbia
- Grecia – Scoția
Play-off promovare Liga B / retrogradare Liga C: meciurile:
- Kosovo – Islanda
- Bulgaria – Irlanda
- Armenia – Georgia
- Slovacia – Slovenia
Play-off promovare Liga C / retrogradare Liga D: meciurile
- Gibraltar – Letonia
- Malta – Luxemburg.