Kim Rasmussen, primele declaratii după ce Rapid a pierdut în manșa tur a sferturilor Ligii Campionilor:`Ne-au dat o lecție bună astăzi`

Kim Rasmussen a venit cu o reacție după Rapid – Vipers 25-31, din manșa tur a sferturilor de finală din Liga Campionilor.

Antrenorul echipei din Giulești a spus că jucătoarele sale nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor în ceea ce privește concentrarea, dar este încrezător că meciul următor va arăta altfel.

Kim Rasmussen, reacție după Rapid – Vipers 25-31

Kim Rasmussen este optimist înaintea returului din Norvegia de duminica viitoare. Antrenorul giuleștencelor a anunțat obiectivul pentru meciul următor.

„Am jucat împotriva unei echipe despre care știam dinainte că orice mică greșeală pe care o facem ne va costa. Ne-au dat o lecție bună astăzi despre concentrare, nu că fetele noastre nu au fost concentrate, dar ele au avut mare grijă de minge. Puteam să fim mai buni, dar a fost foarte greu de la început, am fost tot timpul în urmărirea lor și uneori devine frustrant acest lucru. Fetele au încercat, dar am primit o lecție bună.

Trebuie să spun că nu sunt deloc satisfăcut, trebuie să îmbunătățim asta. Am vorbit despre asta, am lucrat asta, trebuie să avem mai multă grijă de minge. Trebuie să avem mai multă grijă la emoțiile noastre. Ne-am creat ocazii, dar sunt câteva mici detalii la care trebuie să lucrăm. Să sperăm că vom face pași mici, iar săptămâna viitoare să se vadă o diferență. Obiectivul nostru este să câștigăm meciul. Vipers joacă la fel de trei ani, dar noi putem să ne îmbunătățim.

Cu siguranță că este o dezamăgire, dar sunt fericit de modul în care s-au luptat timp de 60 de minute”, a spus Rasmussen.

Kim Rasmussen: „Va fi o provocare”

Tehnicianul celor de la Rapid a apreciat implicarea suporterilor.

„Fanii noștri au fost incredibili. Pentru ei, pentru club, pentru noi trebuie să mergem acasă și să ne îmbunătățim. Pentru a putea să ne dezvoltăm și pentru a vedea ce putem face în restul sezonului în campionat. Și pentru sezonul viitor poate să putem să facem mai mult în Liga Campionilor, să forțăm pentru Final 4.

Ne luptăm până la sfârșit, până când este gata. Trebuie să ne concentrăm pe noi și să vedem ce putem face pentru a ne îmbunătăți”, a mai spus Kim Rasmussen.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed