Juergen Klopp, antrenorul lui Liverpool, a solicitat miercuri rejucarea meciului cu Tottenham, din campionatul de fotbal al Angliei, în care echipei sale i-a fost anulat un gol regulamentar, la o fază la care VAR nu a intervenit, relatează DPA.
Cerere urgentă pentru rejucarea partidei cu Tottenham!
Liverpool a pierdut cu scorul de 2-1 întâlnirea de sâmbătă cu Tottenham. Klopp a declarat miercuri că partida cu Spurs ar trebui rejucată, după ce VAR nu a intervenit când a fost anulat golul regulamentar înscris de Luis Diaz, conform Agerpres.
La cererea lui Liverpool, responsabilii arbitrajului din Premier League au publicat stenograma conversaţiei dintre oficialii partidei, însă Klopp a afirmat că aceasta nu schimbă poziţia clubului său.
„Înregistrarea audio nu a schimbat deloc lucrurile. Este o greşeală evidentă”, a spus tehnicianul german. „Cred că ar trebui să existe soluţii pentru asta. Cred că rezultatul ar trebui să fie o rejucare”, a adăugat el.
„Argumentul contra ar fi că asta deschide porţile. Este fără precedent, nu s-a mai întâmplat până acum. Sunt obişnuit cu deciziile greşite şi dificile, dar aşa ceva nu s-a întâmplat niciodată şi de aceea cred că rejucarea este lucrul potrivit”, a spus Klopp.
Întrebat dacă Liverpool a cerut sau va cere oficial rejucarea partidei, Klopp a răspuns: „În acest moment încă examinăm informaţiile pe care le avem.”
Formaţia sa este pe locul 4 în Premier League, la 2 puncte de lider, campioana en titre Manchester City.