Cristi Bălgrădean (36 de ani) a semnat cu Câmpulung Muscel, locul 20 din Liga 2, penultimul din clasament. Portarul s-a despărțit în urmă cu 4 luni de CFR Cluj.
De când s-a despărțit de fosta campioană a României, acesta s-a antrenat alături de Sănătatea Cluj.
Cristi Bălgrădean a semnat cu Câmpulung Muscel
Internaționalul român a fost prezentat cu mare fast de noua sa echipă. Bălgrădean (36 de ani) ar putea debuta chiar sâmbătă. Câmpulung Muscel, locul 20 din Liga 2 o va întâlni pe Afumați sâmbătă, pe 2 noiembrie, începând cu ora 11:00.
Șefii clubului l-au doit pe fostul portar al celor de la FCSB după ce Marian Voicu (27 de ani) și Sergiu Blănică (20 de ani) au dezamăgit în acest sezon. În 11 meciuri au primit 29 de goluri.
Portarul a plecat cu scandal de la FCSB
Bălgrădean s-a despărțit de echipa antrenată de Dan Petrescu la început lunii iulie a acestui an. Portarul ajungea la fosta campioană în 2020 după un scandal uriaș. A semnat cu CFR Cluj când se afla în ultimele șase luni de contract la FCSB.
A „uitat” însă să-l anunțe și pe Gigi Becali că a semnat cu o rivală, astfel a continuat să apere poarta celor de la FSCB. Patronul echipei a aflat însă și s-a enervat cumplit.
Printre echipele la care a jucat Cristian Bălgrădean se numără Dinamo (110 meciuri), FCSB (73 de meciuri), CFR Cluj (66 de meciuri) și Universitatea Craiova (52 de meciuri). Are în palmares Superliga de două ori și o Supercupă a României cu CFR Cluj. Cu Dinamo a cucerit Cupa și Supercupa României, iar cu FCSB încă o Cupă.