Jucătorul dat afară de Adrian Mititelu şi-a găsit imediat altă echipă! Atacantul a ajuns tot în liga a doua, dar în Belgia. Tocmai a fost prezentat oficial la clubul RAAL LA Louviere, care ocupă locul al doilea.
Sekou Sidibe, jucătorul care a fost dat afară de Adrian Mititelu a ajuns în liga a doua din Belgia. Atacantul a semnat cu RAAL LA Louviere, ocupanta locului doi din campionatul Belgiei. În septembrie, jucătorul fusese aproape de a semna cu FCSB.
Jucătorul dat afară de Adrian Mititelu și-a găsit echipă!
La începutul lunii septembrie, Sekou Sidibe a fost la un pas să semneze cu FCSB. În acel moment era jucătorul celor de la FCU Craiova. Atacantul belgian ajunsese la București pentru a bate palma cu Gigi Becali, dar negocierile nu s-au mai concretizat. Motivul a fost salariul mare cerut de acesta. Astfel, jucătorul a revenit la FCU Craiova, care ulterior, în decembrie, a anunțat că i-a reziliat contractul.
Transferul lui Sekou Sidibe a fost anunțat de Clubul RAAL La Louviere a anunțat luni, 23 decembrie, prin intermediul paginii oficiale de Facebook. Fostul jucător al lui FCU Craiova a semnat un contract valabil până în iulie 2027 cu formația care se află pe locul secund în liga a doua din Belgia.
”Sekou a avut un început bun de sezon ca titular, jucând aproximativ zece meciuri și marcând două goluri. În total, el a jucat mai mult de 100 de meciuri pentru Craiova, după ce a mai trecut pe la Emmen și PSV, unde a putut să își perfecționeze pregătirea”, au notat belgienii pe site-ul oficial al clubului.
Sidibe a evoluat în 104 de meciuri pentru FCU Craiova, unde a marcat 13 goluri și a dat cinci pase decisive.