Gigi Becali nu a mai stat pe gânduri și l-a dat afară de la FCSB. După venirea celor doi jucători în lotul condus de Elias Charalambous, latifundiarul din Pipera a putut liniștit să îl lase pe fundașul echipei să plece.
Deși s-a creat o mica telenovelă, în cursul zilei de luni, Gigi Becali a reușit să prindă semnătura lui Daniel Bîrligea, de la CFR Cluj, dar și a lui Mihai Popescu, de la Farul.
Jucătorul care pleacă, de urgenţă, de la FCSB!
După ce a anunțat venirea celor doi jucători, Gigi Becali a dat vestea plecării lui Nana Antwi.
Fundașul dreapta a fost cedat sub formă de împrumut la FC Hermannstadt. În perioada imediat următoare, încă doi jucători ar putea să îi ia urma.
”Nana Antwi a plecat la Sibiu. O să facem lista, să vedem ce avem nevoie, nu știu. Da (n.r.- a rezolvat transferul lui Mihai Popescu de la Farul)! Să vedem pe cine scoatem (n.r.- de pe lista A pentru SuperLigă). Și Mihai Popescu, și Bîrligea, trebuie să scoatem doi”, a declarat Gigi Becali, în cadrul conferințe de presă de la palatul său din Aleea Alexandru.
Nana Antwi fusese scos pe linia moartă, încă de la începutul lui august, pentru a-i face loc lui Florin Tănase. Astfel că, un transfer al acestuia era așteptat.
Fundașul, adus în această iarnă de la FC Urartu, are o cotă de piață în valoare de 350 de mii de euro.
De-a lungul carierei, Nana a mai jucat pentru Young Wise, Lori Vanadzor și Lille B.