Cu câteva ore înaintea meciului din Giulești, Marius Șumudică a anunțat lotul pe care se va baza în duelul cu Hermannstadt. Tehnicianul este conștient că va fi o partidă dificilă, însă nu se teme și speră că elevii săi vor juca la capacitate maximă.
Rapid va înfrunta FC Hermannstadt, pe teren propriu, în această seară, de la ora 21:00, în etapa a 15-a din Superliga. Marius Șumudică nu se poate baza pe accidentații Paul Iacob, Mattias Kait și Xian Emmers. În lot nu apar nici Diogo Mendes sau Filip Blazek.
Marius Șumudică, pregătit de duelul cu Hermannstadt!
Cu câteva ore înaintea meciului din Giulești, Rapid a anunțat lotul pe care se va baza Șumudică în această seară.
Pe lângă accidentații Paul Iacob, Mattias Kait și Xian Emmers, în lotul celor de la Rapid nu apar nici Diogo Mendes sau Filip Blazek.
În schimb, pe banca celor de la Rapid va fi Timotej Jambor. Atacantul sloven cumpărat în această vară cu un milion de euro revine în lot după ce a fost trimis în tribună la precedentele trei meciuri.
FC Hermannstadt şi Rapid s-au mai întâlnit de patru ori în principala competiţie internă. De două ori s-au impus bucureştenii, un meci a fost câştigat de sibieni, iar o partidă s-a terminat la egalitate.
„Ne așteaptă un meci greu, o echipă care e în suferință. Vedeți și voi ce se întâmplă în Liga 1, nu există echipe mici, e foarte strâns. Cu două victorii legate ești aproape de play-off, iar dacă pierzi două meciuri ești la retrogradare. Următoarele două meciuri întâlnesc două echipe cu antrenori foști colegi de-ai mei, atât Măldărășanu cât și Rednic.
Este ambiția fiecăruia. Trebuie să le transmit elevilor mei că suntem departe de ceea ce ne dorim și trebuie să tranșăm meciul în favoarea noastră și să luăm cele trei puncte”, a spus Șumudică.
Lotul celor de la Rapid pentru meciul cu FC Hermannstadt
Portari: Marian Aioani, Benjamin Siegrist
Fundași: Cristian Săpunaru, Răzvan Onea, Cristian Manea, Alexandru Pașcanu, Cristian Ignat, Andrei Borza, Christopher Braun
Mijlocași: Jakub Hromada, Cătălin Vulturar, Luka Gojkovic, Constantin Grameni, Tobias Christensen, Rareș Pop, Claudiu Micovschi, Claudiu Petrila
Atacanți: Aaron Boupendza, Alexandru Dobre, Clinton N’Jie, Florent Hasani, Borisav Burmaz, Timotej Jambor