Jucătorii lui Elias Charalambous, făcuți praf în direct! I-a criticat vehement după meci. Ilie Dumitrescu, scos din sărite de cei de la FCSB

Jucătorii lui Elias Charalambous au fost făcuți praf după meciul pierdut cu Sparta Praga, scor 2-3. Ilie Dumitrescu spune că mai mulți jucători de la FCSB au fost total depășiți.

FCSB va juca în play-off-ul Europa League, unde o va întâlni pe LASZ Linz, pe 22 august.  Returul are loc o săptămână mai târziu, pe 29 august, pe Stadionul Steaua.

Ilie Dumitrescu i-a făcut praf pe jucătorii lui Elias Charalambous

Ilie Dumitrescu a analizat meciul dintre FCSB și Sparta Praga. Fostul internațional spune că pentru prima dată nu a putut să remarce niciun fundaș. În opinia sa, Risto Radunovic și Valentin Crețu au fost total depășiți, iar Joyskim Dawa și Siyabonga Ngezana parcă nici nu au existat în teren.

„Hai să vă mai spun ceva, e pentru prima dată când nu pot să remarc pe nimeni de pe linia de fund. Crețu a fost depășit total unu contra unu, Radunovic la fel. Cei doi fundași centrali n-au fost! Olatunji a făcut ce-a vrut cu cei doi.

Dacă linia de fund era la un nivel foarte bun, nu ajungeam ca la pauză să fie foarte greu să mai speri în calificare. Până la urmă, ca să poți să scoți un rezultat, nu poți să joci doar cu cei din atac.

Dacă nu se face 2-0 acolo… E o imprudență (n.r.- la Dawa), nu mai e de cadou, e de cum judeci faza, de cum interpretezi. N-ai nicio șansă să mai joci mingea cu capul acolo. Nu știu cum s-a dus să mai sară”, a declarat Dumitrescu, conform digisport.ro.

Dumitrescu i-a dat dreptate lui Gigi Becali în privința lui David Miculescu.

Echipa asta a arătat foarte bine. Jucătorii au venit bine de pe bancă. În prima repriză ne-au surprins cu pressing. Miculescu nu e 9, nu acceptă duelurile”, a mai declarat fostul internațional.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed