Şapte jucători de la echipa franceză de fotbal Paris Saint-Germain, aflată în turneu de pregătire în Japonia, între care starul Kylian Mbappe, au vizitat, joi, Kudokan, templul judo-ului din Tokyo, alături de un ghid specializat, în persoana lui Teddy Riner, multiplul campion olimpic şi mondial francez, membru al acestui club, informează AFP.
Triplul campion olimpic la judo, care se antrenează regulat în acest institut al judo-ului fondat în 1882 de Jigoro Kano, creatorul disciplinei, a fost vizitat de Marquinhos, Achraf Hakimi, Mauro Icardi, Juan Bernat şi Thilo Kehrer, care au efectuat un tur al muzeului însoţiţi de Tadahiro Nomura, triplu medaliat cu aur la JO (1996, 2000, 2004), conform agerpres.ro.
Au mai fost prezenţi Djamel Bouras, preşedintele secţiei de judo de la PSG, şi Shohei Ono, dublu campion olimpic (1996, 2021). Apoi, au mers la dojo Kudokan pentru o demonstraţie, în prezenţa invitaţilor surpriză Kylian Mbappe şi Presnel Kimpembe.
Hakimi, Kehrer şi Kimpembe au participat chiar la o simulare a unui meci de judo.