Marius Şumudică se pregătește să dea lovitura pe piața de transferuri. Jucătorul din Superliga, dorit foarte tare în Giulești, va intra în ultimele 6 luni de contract, iar Rapid-ul va trimite o ofertă pe numele său.
Rapid a triumfat în meciul cu Hermannstadt, duminică seara. Echipa lui Marius Șumudică s-a impus cu scorul de 1-0 și a urcat pe locul 7 în clasamentul din Superliga.
Jucător de titlu pentru Marius Şumudică!
La final de meci, Marius Șumudică a dezvăluit că, clubul dorește să continue înțelegerea cu Braun, care va intra în ultimele 6 luni de contract în iarnă, însă și-l doresc și pe Denis Ciobotariu, jucătorul legitimat la Sepsi.
Oficialii clubului așteaptă perioada de mercato din iarnă, pentru a putea trimite o ofertă clubului din Sf. Gheorghe.
”Ne gândim să continuăm cu Braun, este o soluție bună. A jucat, a marcat două goluri, a și comis unele erori, ne-a și ajutat. Este o soluție pentru ambele benzi, din punctul meu de vedere. Se antrenează exemplar, deocamdată nu s-a vorbit cu nimeni, n-a intrat în ultimele șase luni.
Dacă era așa, îl contactam și noi pe Ciobotariu, de exemplu, pe care ni-l dorim foarte mult. N-a intrat în ultimele șase luni. Când se va intra, se va discuta cu fiecare”, a spus Șumudică, după meciul cu Hermannstadt, în dircet la Digi Sport.
Sunt șanse mari ca jucătorul să ajungă la Rapid. Aparent, până acum, Ciobotariu nu a luat în calcul prelingirea contractului cu Sepsi.