Gerard Pique și Clara Chia Marti au mers împreună la nunta unor prieteni. Fericiți, relaxați, cu un Pique extrem de protector, de mână, după gât, foarte afectuoși și fără să se mai ferească.
Doar că pozele cu care publicația Hola a reușit să facă senzația au dat naștere la o serie de întrebări. Și au ridicat suspiciuni.
Pique și Clara Chia au mai fost surprinși, de asemenea, la un concert, sărutându-se în public, iar fostul iubit al Shakirei a părut foarte îndrăgostit de tânăra de 23 de ani.
Cei de la MusicMundial.com au observat în pozele de la nuntă că tânăra avea ”o mică burtică”, semn că ar putea fi însărcinată.
”Clarita se plimba cu burtica la vedere, ceea ce ar însemna că era balonată sau un copil este pe drum. Uitați-vă la acea burtică.
Sper că era doar balonată, pentru că îmi imaginez cum s-ar simți Shakira, mai ales după reacția acesteia la fotografiile de pe stadion (n.r.- prima apariție publică a lui Pique cu Clara Chia)”, scrie sursa menționată anterior.
Când a aflat că e tradusă, încă din luna februarie, cântăreața a apelat la un psiholog ca să depășească momentele dificile. Însă acum când Pique a prezentat-o deja tuturor, Shakirei a trecut iar prin clipe teribile.