Josef Newgarden a câştigat cursa de 500 de mile de Indianapolis

Americanul Josef Newgarden (Penske) a câştigat cursa de 500 de mile de la Indianapolis, la capătul unei confruntări marcate de două accidente majore pe pistă, dar şi de mai multe coliziuni la boxe, care au bulversat de fiecare dată ordinea.

Podiumul a fost completat de suedezul Marcus Ericsson (Chip Ganassi), care s-a clasat pe locul al doilea, dar şi de americanul Santino Ferrucci (Dreyer & Reinbold Racing), care a terminat cursa pe locul al treilea.

Josef Newgarden a câştigat cursa de 500 de mile de Indianapolis

Este pentru prima dată în 12 participări când pilotul în vârstă de 32 de ani, campion IndyCar în 2017 şi 2019, a câştigat legendarul eveniment. El are două victorii în acest sezon, după Marele Premiu al Texasului, şi 26 de la începutul carierei sale în această disciplină, conform News.ro.

Plecat de pe locul 17, el a profitat de o serie de incidente petrecute în cursă pentru a reveni în frunte.

Printre acestea, cu 16 tururi înainte de final, monopostul lui Kyle Kirkwood (A.J. Foyt Enterprises) s-a răsturnat după ce a lovit zidul, nereuşind să evite McLaren-ul lui Felix Rosenqvist, care a ieşit în decor. Pilotul american a reuşit, în cele din urmă, să iasă nevătămat din maşina sa. Una dintre roţile sale, smulsă în urma impactului, a trecut prin gardul de protecţie, dar nu a ajuns la spectatori.

Cu nouă tururi înainte de finalul cursei, după steagul roşu, Newgarden l-a depăşit apoi pe Pato O’Ward, care ajunsese pe primul loc în urma accidentului. Mexicanul a pierdut apoi controlul McLaren-ului său, a cărui parte stânga spate a fost uşor atinsă de Marcus Ericsson (Chip Ganassi), acesta lovindu-se destul de violent de zid.

Accidente în lanț la cursa de 500 de mile de la Indianapolis

În pluton, francezul Simon Pagenaud (Meyer Shank), care se afla pe locul 11, s-a rotit după ce a fost lovit din spate de Scott McLaughlin (Penske). El a fost nevoit să abandoneze, la fel precum compatriotul său, Romain Grosjean (Andretti), după un accident minor petrecut la trei sferturi din cursă.

Aflat în frunte cu patru tururi înainte de final, Newgarden a fost apoi depăşit de Ericsson, dar o coliziune în care au fost implicate mai multe maşini din spate le-a oprit din nou elanul, forţând comisarii de cursă să arboreze pentru a treia oară steagul roşu.

În cele din urmă, suedezul nu a putut face faţă vitezei americanului, care a reuşit să-l depăşească şi să câştige în ultimul tur.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed