Jaqueline Cristian s-a calificat în optimile turneului la Praga, Livesport Prague Open, după ce a eliminat-o pe favorita nr 1, cehoaica Marie Bouzkova.
Românca (25 de ani, locul 122 WTA) s-a impus în trei seturi în meciul din 16-imile turneului de la Praga, 6-4, 4-6, 6-4. Meciul a durat două ore şi 47 de minute de joc.
Bouzkova câştigase toate cele trei dueluri anterioare cu Jaqueline Cristian, în 2016, la Fort-de-France, în semifinale, cu 6-2, 6-7 (4/7), 7-6 (7/3), în 2017, în primul tur la Orlando, cu 7-6 (7/3), 5-7, 6-0, şi anul acesta în primul tur la Hobart, cu 7-6 (7/2), 6-3.
Jaqueline Cristian şi-a asigurat un cec de 3.920 de dolari şi 30 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe câştigătoarea dintre cehoaica Barbora Palicova (wild card) şi columbianca Emiliana Arango (venită din calificări).
Pe tabloul principal de la Praga se află şi Patricia Ţig, care o va întâlni în prima rundă pe Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia)