Jaqueline Cristian a uimit lumea tenisului! Anunţul venit direct de la WTA. Victoria carierei i-a adus mai multe laude / Video

Jaqueline Cristian a uimit lumea tenisului prin victoria obținută în runda a treia a turneului de o mie de puncte de la Beijing, contra câștigătoarei trofeului Wimbledon 2024. WTA a reacționat imediat.

Jaqueline Cristian a avut nevoie de aproape 3 ore pentru a se impune în fața sportivei din Cehia, Barbora Krejcikova, însă, a făcut-o, scor 1-6, 6-4, 7-5, iar acest lucru i-a impresionat pe cei de la WTA.

Jaqueline Cristian a uimit lumea tenisului!

„Jaqueline Cristian întoarce situația împotriva campioanei de la Wimbledon, Krejcikova, salvând PATRU mingi de meci în drum spre o victorie cu 1-6, 6-4, 7-5!”, au scris cei de la WTA.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Women’s Tennis Association (@wta)

Nu este prima dată când Jaqueline o învinge pe Krejcikova. Românca a ieșit învingătoare în fața cehoaicei și în turneul de la Madrid, de anul acesta. În turul secund, Jaqueline s-a impus cu 2-6, 6-0, 6-2.

Totuși, în prima confruntare dintre cele două, care a avut loc în 2022, la Sydnei, românca a fost eliminată în optimi, cu 6-1, 7-5.

În urma acestei victorii, Jaqueline şi-a asigurat un cec de 59.100 de dolari şi 65 de puncte WTA. Turul următor se va duela cu Karolina Muchova, numărul 49 WTA, care este tot din Cehia.

Cele două s-au mai întâlnit în 2018, la Versmold, în primul tur. Întâlnire care s-a terminat în favoarea jucătoarei din Cehia, cu 6-4, 6-1.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Probleme mari pentru Gică Hagi! Jucătorii pe care nu îi poate folosi în următorul meci. Mesaj pentru Denis Alibec

Gică Hagi încearcă să găsească cele mai bune soluții...

Bombă în Moldova! Poli Iaşi a produs surpriza. Prima înfrângere pentru elevii lui Ioan Ovidiu Sabău

Bombă în Moldova. Liderul U Cluj a pierdut meciul...

Tragedie cumplită în fotbal! S-a stins din viaţă la doar 46 de ani. Cauza morţii, învăluită în mister

Tragedie cumplită în fotbal. Fabian Caballero, fostul jucător al...

Vestea momentului pentru Elias Charalambous! Anunţul făcut de omul lui Răzvan Burleanu. Meci crucial pentru cei de la FCSB

Vestea momentului pentru Elias Charalambous! Anunţul făcut de omul...

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed