Italienii de la Parma au luat decizia. Ce se întâmplă cu Dennis Man după ce a fost căutat de echipe mari: ‘Negocierile au început’

Italienii au luat decizia în privința lui Dennis Man. Internaționalul român a fi fost deja căutat de mai multe echipe importante, așa că cei de la Parma vor să facă rapid o mișcare.

Man (25 de ani) a fost transferat de Parma în iarna anului 2021, de la FCSB, și mai are contract până pe 30 iunie 2025.

Italienii de la Parma au luat decizia în privința lui Dennis Man

Dennis Man traversează o perioadă foarte bună la Parma, echipă care are toate șansele să promoveze în Serie A.

Fostul jucător de la FCSB a reușit 9 goluri în acest sezon și se pare că a fot deja căutat de echipe importante. Astfel, șefii de la Parma vor să facă prima mișcare și să-i prelungească contractul.

„Parma încearcă să-și securizeze motorul echipei. Au început negocierile pentru prelungirea contractului lui Dennis Man. Man e jucătorul emblematic al Parmei în ultima perioadă. Unul dintre elementele de bază ale mașinăriei aproape perfecte create de Fabio Pecchia, care sprintează spre promovarea în Serie A.

Man a ajuns la Parma în iarna sezonului în care echipa a retrogradat în Serie B. După doi ani cu urcușuri și coborâșuri, în acest sezon Dennis Man și-a arătat valoarea și s-a transformat în liderul carismatic al echipei.

Parma trage cu dinții de el și și lucrează la prelungirea contractului, pentru a nu risca să-l piardă pe jucător la preț redus în vară. Man este deja curtat de echipele mari.”, scriu cei de la Parma Live. 

Parma a plătit 11 milioane de euro pentru internaționalul român în iarna anului 2021. Man are un salariu de 1,2 milioane de euro în Italia.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed