Ipoteză uluitoare în cazul Simonei Halep! Totul a ieşit la iveală chiar înaintea procesului. Campioana noastră este apărată în războiul pe care îl are cu cei de la ITIA. Antrenorul celor de la Paok Salonic, Răzvan Lucescu, intervine şi face o paralelă între Simona şi Pep Guardiola.
Simona Halep este interzisă de peste opt luni la turneele WTA. A fost depistată pozitiv la controlul antidoping de la US Open.
Ipoteză uluitoare în cazul Simonei Halep!
Antrenorul celor de la Paok Salonic, Răzvan Lucescu intervine în cazul Simonei Halep. Fostul selecţioner are încredere în fosta câştigătoare de Mare Şlem. Este convins că Simona nu ar fi luat niciodată substanțe interzise cu bună știință.
Acesta a făcut o paralelă cu cazul lui Pep Guardiola, actualul antrenor al lui Manchester City. Când a fost acuzat de dopaj a reușit, în cele din urmă, să își demonstreze nevinovăția.„Nu o cunosc pe ea (n.r. pe Simona Halep), nici nu am urmărit foarte atent ceea ce s-a întâmplat, dar, privind din afară, mi se pare că este o situație absolut tâmpită, nefericită. Intru într-un subiect pe care nu îl stăpânesc, dar, ca om, sunt convins că nu ar fi făcut niciodată asta.
I s-ar fi putut întâmpla, pentru că sunt multe lucruri care se pot lua în calcul, și reacții ale organismului – fără să fi consumat absolut nimic, dar organismul să producă anumite substanțe… Se poate întâmpla și este o situație total nefericită. Nu cred că cineva ar fi vrut să îi facă rău intenționat.
I s-a întâmplat lui Guardiola în 2001, la Brescia, când a fost oprit pe motiv de dopaj și a fost suspendat pe șase luni. A dus o luptă acerbă împotriva celor de la doping, chiar și după ce a abandonat fotbalul, și, într-un final, a câștigat. A vrut să demonstreze că nu s-a dopat, că a fost o situație nefericită, și a reușit”, a declarat Răzvan Lucescu, conform prosport.ro.
Cei de la ITIA i-au amânat audierea Simonei de trei ori până acum. Românca speră să fie audiată la finalul lunii iunie la tribunalul independent de la Londra. Dacă decizia nu este pe placul ei, o poate ataca imediat la TAS. Dacă va fi găsită vinovată, Simona poate încasa o suspendare între 2 şi 4 ani.