Fiul președintelui LPF Gino Iorgulescu, Mario, a fost condamnat ieri la 15 ani și opt luni de închisoare, după ce un om și-a pierdut viața în accidentul rutier pe care l-a provocat, urcându-se la volan sub influența substanțelor interzise.
Avocatul lui Iorgulescu, Florin Durgheu, a explicat însă la ProSport Live că fiul șefului Ligii Profesioniste nu va executa nici o zi din pedeapsă. „Autoritățile italiene au respins în mod definitiv mandatele europene de arestare și au constatat că Mario suferă de acele probleme psihice.
Autoritățile române nu și-au pus problema că Mario este chiar o persoană bolnavă, pentru că dacă nu ar fi nu ar sta internat într-o clinică de psihiatrie din Italia cât timp are rezidență în Italia, iar familia deține o proprietate la Milano. Niciun om sănătos la cap nu stă internat la psihiatrie în condițiile în care are apartament la Milano.
De fapt și de drept, și dacă i-ar fi doi ani, cinci ani sau 35 de ani, e absolut egal, deoarece Mario Iorgulescu nu va face nicio zi de pușcărie, autoritățile Italiei respingând definitiv solicitarea autorităților române de emitere a mandatului european de arestare.
Și din perspectiva asta era normal să avem parte de o abordare corectă, să nu se țină seama că Mario Iorgulescu este fiul președintelui LPF, care de fapt a fost ținta și prin fiu au vrut să lovească în domnul Iorgulescu. Asta se vede evident, din avion”, a declarat avocatul Florin Durgheu, la ProSport Live.