Cu Iordănescu junior pe bancă, România a trăit două umilințe cu Muntenegru şi o înfrângere cu Bosnia. Iar mâine seară ar putea retrograda în divizia C a Nations League. Nici măcar nu stă la mâna ei cu Bosnia, iar o victorie ar putea să fie insuficientă, dacă Finlanda învinge în Muntenegru.
Cel puțin public, conducerea FRF a precizat clar că Edi va continua indiferent de situația, însă consilierul Andrei Vochin a punctat că nu asta ar fi problema. Ci s-ar putea ca selecționerul să nu mai vrea să rămână dacă jucătorii nu vor răspunde solicitărilor lui luni seară, cu Bosnia.
”(n.r. ai dubii că ar vrea Edi să continue?) Nu aş vrea să se întâmple aşa, dar la el va conta foarte mult reacţia jucătorilor pe teren, aşa cum le-a spus şi în vestiar, nu a glumit, înainte de meciul cu Finlanda şi aşteaptă şi acest meci cu Bosnia, să vadă cum stau lucrurile.
Pentru că un alt antrenor dinainte, Mirel Rădoi, a fost foarte regretat de jucători în momentul în care a anunţat că doreşte să plece, iar jucătorii au încercat în ultima seară, după meciul cu Liechtenstein, să îl convingă să rămână.
Ei trebuiau să facă lucrul ăsta pe teren, la meciul cu Islanda. Ca să îl convingă. Şi probabil că atunci Mirel Rădoi nu pleca. De aceea cred că e foarte importantă atitudinea jucătorilor.
În meciul cu Finlanda a fost foarte bună. Au demonstrat că ţin la Edi şi că îl vor în continuare, dar dacă vor în continuare să lucreze cu un antrenor modern şi aşa mai departe, atunci să arate mâine seară”, a declarat Andrei Vochin, la Orange Sport.
Serios, sa joace pentru Iordanescu la nationala Romaniei?
Bai specialistilor voi nu sunteti in toate mintile. Pai sa faca Radoi o nationala si Iordanescu alta si tot asa!
Pe bune? Am ajuns sa nu conteze nationala Romaniei ci doar personaje anexe?
De fapt la ce sa te astepti daca FRF e srl al patronilor cu Becali in frunte iar Liga e dupa chpul si asemanarea lui nea Mitica!