Ionuţ Radu va rămâne marcat pe viaţă de gafa de la Bologna! Portarul regretă şi acum prostia făcută. Inter a pierdut titlul din cauza lui.
Internaţionalul român, Andrei Radu, şi-a reamintit episodul de la Bologna, când Inter a pierdut titlul, şi a declarat, într-un interviu pentru DAZN, că aceea a fost cea mai neagră zi din viaţa lui.
Ionuţ Radu, marcat pe viaţă de gafa de la Bologna!
Cu Andrei Radu în poartă, Inter Milano a pierdut practic titlul în Serie A după meciul de la Bologna, din 27 aprilie 2022, când portarul român a gafat incredibil şi Bologna s-a impus cu 2-1.
Împrumutat recent de milanezi la Cremonese, Andrei Radu şi a amintit episodul de la Bologna: ”A fost cea mai neagră zi din viaţa mea! Zilele care au urmat au fost foarte grele, poate cele mai rele zile trăite de mine. Mai ales că mi-a părut extrem de rău de munca depusă de colegii mei să ajungă pe primul loc. Dar acesta este fotbalul! Îţi dă, dar îţi şi ia! Se întâmplă, mai ales portarilor!”, a declarat Andrei Radu pentru DAZN.