Ionela Cozmiuc, campioană europeană la canotaj, a anunțat ce obiectiv are pentru Mondiale

Ionela Cozmiuc a luat medalia de aur la canotaj în acest an, în proba de simplu vâsle, categoria uşoară.

Sportiva va participa la finalul acestei luni la Campionatele Mondiale de la Racice (Cehia) unde speră să urce din nou pe prima treaptă a podiumului.

„Pentru mine va fi un campionat mondial atipic, ca să spun aşa, pentru că va fi pentru prima oară când voi concura în proba de simplu la un mondial de seniori. Însă mă voi bucura de acest concurs, voi da tot ce am mai bun şi sper să mă întorc acasă cu cea mai strălucitoare medalie”, a spus Ionela Cozmiuc.

Sportiva este convinsă că cei mai mulți canotori români se vor lupta pentru medalii în Cehia.

„Noi de fiecare dată când am plecat la o competiție am spus că nu promitem că aducem medalii, dar promitem că vom lupta pentru ele. Vom vedea acolo, pe câmpul de luptă, ce medalii vom culege”, a mai declarat sportiva.

Component al bărcii de dublu rame masculin, de asemenea campion european în august la Munchen, Marius Cozmiuc speră că va obţine aurul mondial, chiar dacă va concura alături de colegul său, Sergiu Bejan, şi în proba de 8+1.

„Mai este foarte puţin, mâine vom pleca spre Campionatul Mondial. Aşteptările noastre sunt destul de mari, ne dorim să obţinem cea mai strălucitoare medalie, am muncit mult pentru acest campionat mondial. Va fi destul de dificil, pentru că eu cu Sergiu vom dubla, vom trage atât în barca de dublu rame cât şi în barca de 8 plus 1. Vor fi curse în plus practic, dar ne-am antrenat să ducem cât mai multe curse”, a spus Marius Cozmiuc.

Campionatele Mondiale de canotaj vor avea loc în perioada 18-25 septembrie, la Racice,  Cehia.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed