Fostul internațional, Ionel Ganea s-a dezlănțuit la adresa selecționerului și a jucătorilor care au dus România în Liga C a Ligii Națiunilor.
Ganea a avut un discurs foarte dur după România-Bosnia încheiat cu scorul de 4-1, o victorie care nu a mai contat deoarece Finlanda a învins cu 2-0 în Muntenegru asigurându-și locul pentru Liga B din Liga Națiunilor.
Naționala este pusă la pământ după dezastrul din Liga Națiunilor
”Ganezul” este de părere că vina este a întregului fotbal românesc în frunte cu federalii și Edi Iordănescu.
”Fotbalul românesc scârțâie în general, abia acum avem două echipe în cupele europene după o grămadă de ani, din urmă nu mai vine nimic, vedeți că sunt probleme și la loturile de tineret.
Sunt probleme mari de tot! Ar trebui ca șefii fotbalului românesc să-și pună întrebări, dar pe ei îi interesează doar marketing, management, vânzâri, nu rezultatele naționalei.
Eu aș reconstrui echipa națională, aș aduce doar jucători cu o medie de vârstă de 22-23 de ani și aș sacrifica doi ani pentru a crea o formație pentru viitor.
Edi Iordănescu trebuia să plece mai devreme. Rezultatele nu-l ajută și nu-l recomandă pe Edi. Personal, n-am nimic cu el, să nu se supere, dar, dacă faci o analiză, vezi că e cel mai slab antrenor din istoria naționalei!”, a spus Ganea pentru gsp.
Ionel Ganea a marcat 19 goluri în 45 de selecții pentru naționala României.