Ion Țiriac nu s-a putut abține. Decizia Simonei Halep l-a scos din sărite. Fostul jucător de tenis a vorbit despre procesul intentat celor care au produs suplimentul contaminat luat de constănțeancă.
Halep a dat în judecată compania Quantum Nutrition, iar suma pe care o cere este de 10 milioane de dolari.
Ion Țiriac, scos din sărite de Simona Halep
Miliardarul a vorbit despre situația Simonei Halep, care a obținut la TAS reducerea pedepsei de 4 ani pentu dopaj. Constănțeanca revine astfel în competițiile oficiale după un an și jumătate de pauză și va participa în această lună la turneul de la Miami.
Țiriac spune că nu este de acord cu decizia româncei care a cerut doar 10 milioane de euro despăgubiri de la compania Quantum Nutrition, cea care a produs suplimentul contaminat cu roxadustat. Suma ar fi trebuit să fie cu mult mai mare într-un astfel de caz.
„Să vedem ce se întâmplă în viitor cu procesul intentat companiei producătoare. Ce va face Halep și cine o va sfătui din punct de vedere legal… La fel, ce se întâmplă cu echipa ei, cu fabricantul produsului (n.r. de la care Simona a cerut 10 milioane de dolari).
L-a dat în judecată pe fabricant în Statele Unite, nu în România sau la Cioflingeni sau în Congo. Trebuia să-l dea pentru 100-200 de milioane, nu pentru zece milioane. Mizilic așa, zece milioane?! Trebuia să le ceară mai mulți bani, vai de mine și de mine!”, a spus omul de afaceri, pentru gsp.ro, în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”.
Comparație între Halep și Eugenie Bouchard
Magnatul a amintit de un alt caz celebru. Eugenie Bouchard a daat în judecată Federația Americană după ce a alunecat pe podeaua udă în vestiare la US Open. Procesul a durat doi ani și jumătate. În final, cele două părți s-au înțeles, iar Țiriac spune că sportiva ar fi primit despăgubiri uriașe.
„Zece milioane a luat fătuca aia canadiancă, care a căzut în vestiar la US Open. Nu mai joacă acuma, face modă. A căzut acolo, s-a lovit puțin, iar Federația Americană i-a dat zece milioane ca să nu-i dea în judecată!”, a mai spus omul de afaceri pentru sursa citată mai sus.