Ion Țiriac și-a vândut în ultima perioadă mai multe afaceri. Acum, omul de afaceri în vârstă de 85 de ani a decis să reenunța la acțiunile pe care le avea la Gonet Geneva Open.
Turneul este de categorie ATP250, iar fostul jucător de tenis deținea jumătate din afacere.
Ion Țiriac a încasat o suma uriașă de bani
Ion Țiriac a decis să-i vândă acțiunile sale lui Nicolas Gonet, președintele Consiliului de Administrație al companiei bancare Gonet & Cie SA, sponsorul principal al competiției.
„Această alegere reprezintă o extensie a angajamentului meu față de turneu, având în vedere că Banque Gonet a fost sponsorul principal de la ediția din 2021. În primii 4 ani ai parteneriatului, am realizat cât de important este turneul pentru viața socială a orașului și cât de popular este pentru fanii tenisului”, a anunțat Gonet.
Ion Țiriac a fost cel care a relansat turneul în anul 2015, când a reintrat în calendarul ATP. Atunci a fost ajutat de Rainer Schüttler, fost loc 5 mondial.
„Am investit trei milioane de franci elvețieni. N-am pierdut niciodată bani în tenis”, declara la acel moment Țiriac.
Nume grele din tenis au participat la turneul din Elveția de-a lungul anilor. Printre câștigători se află Stan Wawrinka (2016 și 2017), Alexander Zverev (2019) și Casper Ruud (2021, 2022, 2024). Novak Djokovic și Andy Murray au fost și ei prezenți.