Gigi Becali n-a mai rezistat. Furios din cauza scandalulului cu șeful Școlii de Arbitraj pe marginea subiectului carnetul de antrenor al lui Mihai Pintilii, Becali a pus mâna pe telefon și l-a sunat direct pe șeful lui Lucian Burchel. Patronul FCSB-ului a vorbit cu Răzvan Burleanu, președintele FRF, pe care l-a informat că Burchel și-a depășit atribuțiile.
„L-am sunat pe Burleanu, că a zis să avem dialog. Am vrut să-l întreb: “Bă, nene, am angajat inchizitor?? Noi îți dăm salariu ca să fii închizitor? Ești procuror?”. Ne reclamă Burchel la comisii… păi comisia doar judecă, analizează niște probe.
El (n.r. – Lucian Burchel) ia niște salarii acolo. Vine el să ne verifice, să vadă cine a fost în Turcia, în cantonament Ne-am dus în Turcia la distracție, bă!
I-a zis și Stoichiță lui Vali Argăseală: “Cea mai mare greșeală a vieții mele a fost că l-am adus pe Burchel”. El se crede stăpân, procuror. Că, domle, nu are voie să antreneze (n.r. – Mihai Pintilii la FCSB)! Păi nu te primesc în baza mea, Burchel. N-are voie nimeni să intre acolo. Ce esti tu?”, a spus Gigi Becali, pentru Pro Arena.