Ministrul Sportului a anunțat în luna ianuarie că revine în activitate și a început să se antreneze intens.
Sindicatul Național Sport și Tineret a publicat o imagine cu Eduard Novak în care acesta se antrenează chiar în cabinetul său de la minister.
Eduard Novak, antrenament în birou
„Degeaba deții funcția de ministru, dacă nu profiți la maxim de ea. Asta a înțeles ministrul Sportului, care și-a adus antrenorul personal, aparatele și bicicleta în biroul ministerial din strada Vasile Conta pentru a face antrenamente în timpul programului, atunci când, oficial, ar trebui să își îndeplinească atribuțiile.
În ce țară din lume un demnitar mai face asta în timpul programului, în biroul instituției?
Ministrul și-a instalat în cabinet un sistem complet de antrenament de ciclism indoor. Pentru propriul program de pregătire, și-a adus echipamente, susținătoare de efort, energizante, medicamentație, prosoape, săpun, geluri de duș și feon pentru uscat părul; urmează preparatorul fizic, maseurul, terapeutul și nutriționistul.
Asta înseamnă să fii cu adevărat ministru în Guvernul României!
Acum nu rămâne decât să-i premieze toți cei care fac parte din stafful tehnic, că vorba aceea, au și ei nevoile lor, iar Novak este cel mai darnic demnitar, atunci când este vorba de bani publici.
Susțineți Sportul, dar nu încurajați profitorii!”, au scris cei de la SNST.