Campionatul European de handbal feminin se desfășoară în perioada 4-20 noiembrie și este organizat de Slovenia, Macedonia de Nord și Muntenegru.
Naționala României participă pentru a 14-a oară la europene. Antrenorul Florin Pera se confruntă cu probleme mari de lot. 11 jucătoare care au evoluat în calificări nu au putut să fie prezente.
Este vorba despre: Cristina Laslo, Nicoleta Dincă, Mădălina Zamfirescu, Anca Polocoșer, Alexandra Subțirică sunt accidentate. Bianca Harabagiu, Elena Dache și Alina Ile nu sunt vaccinate împotriva COVID-19. Denisa Șandru și Andreea Rotaru, au născut, iar Ana Maria Savu este însărcinată.
„Nu-mi aduc aminte ca vreodată naționala feminină să fi avut atâtea probleme de lot. Dar, indiferent de situație, cine va juca va da, cu siguranță, totul pe teren și ne vom bate până la final”, a declarat înainte de plecarea la Campionatul European selecționerul Florentin Pera.
Când joacă naționala României
5 noiembrie, ora 21:30 România-Țările de Jos
7 noiembrie, ora 21:30 România-Franța
9 noiembrie, ora 19:00 România-Macedonia de Nord
Competiția este transmisă în direct de Digi Sport, Orange Sport și Prima Sport.
„Noi mergem la Campionatul European să ne batem cu fiecare adversar, aşa cum am făcut-o de fiecare dată. O luăm pas cu pas, primul meci este cel cu Olanda, aşa că trebuie să ne pregătim pentru el.
Cu absenţele din lot suntem obişnuite… dacă ne gândim, din 2019 mereu am avut absenţe. E greu, dar eu cred foarte mult în fete. Noi vom da tot ce avem mai bun la ora asta”, a spus Crina Pintea.
Lotul României este format din 18 jucătoare: Iulia Dumanska, Daciana Hosu, Diana Ciucă – portari; Alexandra Badea, Bianca Bazaliu, Eliza Buceschi, Nicoleta Dincă, Sorina Grozav, Alexandra Dindiligan, Crina Pintea, Lorena Ostase, Laura Pristăviţa, Sonia Seraficeanu, Andreea Ţîrle, Cristina Neagu (cpt.), Diana Lixandroiu, Corina Lupei şi Mihaela Mihai.
Naționala României este prezentă la campionatul European pentru a 14-a oară, din totalul celor 15 ediții disputate până acum.
Reprezentativa feminină a obținut o medalie de bronz în 2010, la ediția disputată în Danemarca și Norvegia. A luat și două locuri 4 și un loc 5 la Europene. În 2012 s-a clasat doar pe locul 12.