Cristiano Ronaldo începe să primească oferte, ce-i drept nu de la echipele la care visează. Primii care au reacționat au fost cei de la Al-Nassr. Negocierile au început, dar deocamdată nu s-a ajuns la niciun acord.
Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, pe fir a intrat și Al Hilal. În vară, șefii clubului i-au oferit 250 de milioane de euro pentru doi ani de contract, dar portughezul a refuzat. Acum, arabii ar pregăti o altă ofertă în speranța că îl vor convinge. În cazul în care va accepta, Ronaldo poate să joace la Al Hilal doar din vara anului următor.
„Mai există un club care îl vrea pe Cristiano Ronaldo și acela este Al Hilal. Oameni de la acest club au luat legătura cu Cristiano Ronaldo și sunt pregătiți să facă o altă ofertă importantă.
Există un aspect: Mi s-a spus că Al Hilal nu va putea să transfere jucători în ianuarie. N-o va putea face decât în vară, iar de aceea transferul lui Cristiano Ronaldo este complicat în acest moment. Din această cauză, Al-Nassr insistă mai mult decât Al Hilal în momentul de față, dar Al Hilal este și ea interesată și și-ar dori să îl aibă pe Ronaldo în vară, așa că să vedem ce se va întâmpla.
Prioritatea lui Cristiano Ronaldo rămâne aceea de a-și găsi o echipă cât mai repede, preferabil în Europa. Dar dacă nu există această posibilitate, Al-Nassr este în fața lui Al Hilal în acest moment”, a spus Romano.
Cluburile care nu îl vor pe Cristiano Ronaldo
Mai multe cluburi mari din Europa au anunțat deja că nu sunt interesate de serviciile portughezului. Acestea sunt Atletico, Napoli, AS Roma, Bayern, Borussia Dortmund și Chelsea. Reprezentanții primelor cinci echipe au declarat fie că nu îl doresc, fie că nu îi pot satisface pretențiile financiare.