Înalta Curte de Casație și Justiție a admis apelul FCSB-ului! Se rejudecă procesul cu CSA pentru palmaresul echipei Steaua

Veste bună pentru Gigi Becali, în războiul său cu Clubul Sportiv al Armatei. Înalta Curte a luat o hotărâre acum două luni în procesul dintre FCSB și CSA privind marca Steaua.

Aceeași instanță a admis recursul celor de la FCSB, privind palmaresul, doar că primul termen fixat în dosar este abia în luna noiembrie, scrie digisport.ro.

Instanța ”a respins excepţia nulităţii recursurilor, invocată de intimatul-reclamant Clubul Sportiv al Armatei, Steaua Bucureşti. Admite, în principiu, recursul declarat de pârâta SC Fotbal Club FCSB împotriva deciziei nr. 1034A din 28 iunie 2021 şi a încheierii din 10 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti.

Fixează termen la 3 noiembrie 2022”, se arată în documentul publicat pe scj.ro. Avocatul clubului finanțat de Gigi Becali, Adrian Căvescu, a explicat pentru digisport.ro.

”Deși decizia din apel a fost favorabilă FCSB, în sensul că instanța a constatat că palmaresul echipei Steaua după anul 2003 nu aparține CSA, iar actuala echipă de fotbal a Armatei nu este continuatoarea echipei istorice Steaua București, am formulat recurs.

Instanța supremă trebuie să lămurească natura juridică a instituției de drept a palmaresului sportiv și respectiv dacă palmaresul unei echipe de fotbal căreia i s-a asigurat continuitatea sportivă și competițională, este unic și aparține entității juridice care o deține în prezent”, a spus avocatul FCSB.

 

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed