Imaginile momentului. Cristiano Bergodi a ajuns, astăzi, în România pentru a o prelua pe Rapid.
Italianul (58 de ani) era liber de contract după ce la finalul sezonului a refuzat să mai rămână la Sepsi.
Jurnaliștii l-au întrebat dacă are vești bune și dacă îi place în România. Acesta a răspuns imediat cu zâmbetul pe buze.
„Se pare că da. Sunt de 20 de ani în Români”, a spus italianul potrivit Prosport.
Bergodi va conduce primul antrenament al giuleștenilor luni seara.
Italianul este la al treilea mandat în Giulești. A mai antrenat-o pe Rapid în două perioade, iulie – octombrie 2007, când a câștigat o Supercupă, și aprilie – iunie 2015.
Cristiano Bergodi le-a mai antrenat în România pe FC Voluntari, Craiova și Sepsi.
Dan Șucu, despre noul antrenor de la Rapid
„Domnul Cristiano Bergodi este disponibil și mi-a transmis că este onorat să redevină antrenorul Rapidului. Ne-a plăcut tuturor celor din club stilul ofensiv jucat de echipele antrenate de dânsul. Și nu numai! I-am apreciat atitudinea echilibrată, dar și discursul elegant și competent.
Este un sentiment de încredere și seriozitate pe care îl transmite, sentiment de care o echipă are mare nevoie. Mâine, îl așteptăm pe domnul Bergodi să parafeze contractul cu Rapid și să îi dăm drumul la treabă”, a declarat Dan Șucu, pentru site-ul oficial al clubului.