Imagini uluitoare cu fostul antrenor de la CFR Cluj. Scenele au fost surprinse în timpul discursului susținut de Răzvan Lucescu la Școala de antrenori.
Imaginile au fost postate chiar pe pagina oficială a FRF. Printre cei prezenți în sală s-au mai numărat Edi Iordănescu, Ioan Ovidiu Sabău sau Ionel Ganea.
Imagini uluitoare cu fostul antrenor de la CFR Cluj. Răzvan Lucescu, ignorat
Alin Minteuan a fost surprins în ipostaze incredibile. Acesta a ațipit în timp ce Răzvan Lucescu vorbea la Şcoala de Antrenori din cadrul FRF.
Minteuan a avut două mandate ca principal la CFR Cluj. În perioadele noiembrie 2010 – mai 2011 şi februarie 2019 – martie 2019.
Tehnicianul celor de la PAOK a fost invitat în această săptămână pentru a participa la cursurile pentru perfecționarea antrenorilor care dețin Licenţă Pro UEFA, notează news.ro.
Lucescu, fost selecţioner al echipei naţionale a României în perioada 2009-2011, şi-a împărtăşit filosofia de joc şi abordarea sa unică asupra fotbalului modern.
Acesta a detaliat stilul său propriu de joc, abordând fazele esenţiale: ofensiva, tranziţia defensivă şi ofensivă, dar şi organizarea apărării. Apoi a explicat modul în care transferă această filosofie în pregătirea meciurilor. Inclusiv analiza detaliată a adversarilor şi evaluarea performanţelor echipei sale, pregătirea fiecărui antrenament dintr-un ciclu săptămânal, precum şi adaptarea strategiilor în funcţie de condiţiile de joc şi adversarii întâlniţi.
În cadrul sesiunii, Răzvan Lucescu a oferit şi o analiză amănunţită a modului în care a pregătit partida din Conference League împotriva echipei Manchester United.