În mediul online a apărut un video șocant filmat în Serbia. Un tată își bate crunt fata de doar 14 ani, pentru că nu ar fi depus destul efort la antrenamente.
În imagini se vede cum bărbatul o lovește pe fată cu talpa în genunchi și cu pumnul în cap. Când copila se așază pe banca o apucă de păr, o trântește pe jos și o lovește din nou.
Atenție imagini șocante
Još jedno brutalno nasilje oca nad ćerkom. Dobio sam informaciju da je u pitanju porodica koja dolazi iz Kine. Podnećemo krivičnu prijavu i protiv ovog monstruma. pic.twitter.com/CrU7g0JcwU
— Igor Jurić (@lojzija) October 28, 2022
Imaginile au fost făcute publice de Igor Juric, fondator al unei fundații care apără drepturile copiilor în Serbia. Imediat nume importante din tenis, precum Paula Badosa, Victoria Azarenka, Stanislas Wawrinka sau Patrick Mouratoglou au reacționat. Aceștia au cerut să se ia măsuri imediat.
Tatăl bătăuș a fost identificat și arestat. Acesta s-a născut în China și s-a mutat în Serbia pentru ca fata sa să poată face performanță în tenis.
„Da, pot spune că sunt șocat. Pe lângă toate lucrurile groaznice pe care le-am putut vedea în viață, aceste imagini mi-au trezit cea mai puternică impresie.
Este important să vedem cum vor reacționa instituțiile abilitate, pentru că acest părinte este un cetățean străin. Avem identitatea atât a victimei (jucătoarea de tenis are 14 ani), cât și a celui care a abuzat-o fizic. Vom depune plângere penală.
Acest incident s-a petrecut la Belgrad, pe terenurile de tenis ale celor de la Steaua Roșie”, spune Juric.