Imagini șocante! Două jucătoare s-au luat la bătaie în timpul unui meci din prima ligă. Video

Meciul Aston Villa-West Ham, din prima ligă engleză, a avut parte de scene reprobabile pe un teren de fotbal.

Două jucătoare s-au luat la bataie chiar pe terenul de joc spre stupefacția celor prezenț la partidă.

Hawa Cissoko şi Sarah Mayling au început ”războiul” în minutul 90 după un duel la mijlocul terenului, inițial, Mayling și-a împins adversara, apoi Cissoko a replicat cu două lovituri în zona feței.

Scandalul a continuat și după fluierul fina, atunci când, în drumul spre vestiare, Hawa Cissoko a intrat într-un conflict şi cu Chantelle Boye-Hlorkah, jucătoare aflată pe banca de rezerve a lui Aston Villa.

Paul Konchesky, antrenorul lui West Ham United, a fost eliminat pentru comportament agresiv.

“A fost o decizie aspră? Probabil, dar am mers să-mi apăr jucătoarea care era abuzată de adversare. Voi accepta orice pedeapsă, dar nu ne dorim să vedem aşa ceva. Îmi voi sprijini mereu jucătoarele”, a spus Paul Konchesky, fost internațional englez.

Carla Ward, antrenoarea lui Aston Villa, a condamnat gestul lui Hawa Cissoko și a cerut o sancțiune dură.

“Niciodată nu am mai văzut aşa ceva într-un meci. Lovitura lui Cissoko nu poate fi acceptată. Nici conflictul de la marginea terenului nu a fost OK. Cred că sunt necesare măsuri drastice”, a declarat Carla Ward.

 

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed