A sosit și momentul așteptat de întreaga Planetă! Cântăreața și fostul jucător al Barcelonei n-au avut încotro și au dat ochii, unul cu celălalt. După luni de război rece și săptămâni de luptă cu armele pe masă după piesă în care și-a umilit fostul partener și pe amanta cu care a fost înșelată, Shakira și Pique au făcut un armistițiu temporar.
Motivul? Fiul lor cel mic, Sasha, a împlinit 8 ani, iar petrecerea s-a ținut acasă la Shakira. Pacea a durat câteva ore, chiar dacă vrăjitoarea din balcon a rămas pe loc, cu fața îndreptată spre camera soacrei care e vecină.
O mulțime de curioși se strânsese deja la porțile reședinței artistei. Lumea a rămas acolo până târziu, cântând și strigându-i Shakirei să iasă și să salute. Și a fost nevoie de poliție, ca să plece, într-un final.
Când a ajuns, Pique a fost nevoit să suporte întrebările reporterilor și să intre înăuntru prin curtea părinților lui. Evident că fotbalistul n-a scos nicio vorbă și a părut extrem de concentrat, conform imaginilor filmate de Univision.
De altfel, presa din Spania a susținut că Pique și Clara n-ar fi trecut printr-o perioadă fericită, în ultima vreme. Tânăra parteneră a ex-jucătorului ar fi chemat medicul din cauza unor puseuri din cauza stresului, iar ulterior ar fi avut nevoie de psiholog, după ce a început să fie oprită pe stradă de oamenii care i-au cântat versurile piesei Shakirei.
Clara Chia chiar s-ar fi mutat în casa părinților, o vreme. De aceea a și apărut poza cu tânăra înlocuitoare a Shakirei și Pique pe pagina oficială: fiindcă studenta de 23 de ani cu care Pique ar fi înșelat-o pe mama copiilor săi chiar la ea în casă i-a cerut să-și asume oficial relația.