Imaginea momentului cu Simona Halep! S-a aflat ce face românca în plin scandal de dopaj. Fanii au fost încântaţi de ceea ce au văzut. Chiar campioana noastră a fost cea care a publicat imaginea pe reţelele de socializare.
Simona Halep aşteaptă să fie audiată la tribunalul independent de la Londra. Este interzisă de peste 8 luni din turneele WTA.
Imaginea momentului cu Simona Halep!
În aşteptarea unui verdict, Simona Halep se antrenează aproape în fiecare zi. Când nu este la antrenamente, îi uimeşte pe fani cu imaginile postate pe Instagram. Nici de această dată nu a făcut excepţie.
Campioana noastră a postat o imagine cu ea de acasă cu o descriere simplă. ‘Duminică! acasă’, a scris Simona, iar fanii nu au întârziat să vină cu aprecierile. Simona speră să fie audiată la finalul acestei luni la Londra şi să se termine coşmarul suspendării.
Cei de la ITIA i-au amânat deja audierea de 3 ori ân procesul de dopaj. Românca este suspendată temporar după ce a fost depistată pozitiv la controlul antidoping de la Londra. Apoi, i-au fost depistate mai multe nereguli şi la paşaportul biologic. La fiecare ieşire publică fosta campioană de Mare Şlem şi-a proclamat nevinovăţia.
Dacă verdictul tribunalului independent de la Londra nu va fi pe placul ei, îl poate ataca imediat la TAS. În cazul în care va fi găsită vinovată, fosul lider mondial poate încasa o lovitură dură. Pedeapsa pentru dopaj este între 2 şi 4 ani. Asta ar însemna practic finalul carierei de jucătoare profesionistă în circuitul mondial WTA.