Ilie Dumitrescu sare în apărarea lui Dan Petrescu după ce antrenorul s-a enervat cumplit: ‘Am asistat la anumite scene!‘

Ilie Dumitrescu a reacționat după declarațiile făcute de Dan Petrescu. Antrenorul campioanei este supărat pentru că mereu este înjurat mereu și consideră că nu este respectat.

Dumitrescu îi ia apărarea lui Petrescu și recunoaște că a văzut și el astfel de scene reprobabile.

Ilie Dumitrescu, reacție după declarațiile lui Dan Petrescu

După meciul CFR Cluj – Universitatea Cluj, 4-0, Dan Petrescu a acuzat că nu este respectat pentru realizările sale și că primește înjurături non-stop la Cluj.

Ilie Dumitrescu a sărit imediat în apărarea tehnicianului.

„Eu am asistat la anumite scene. Erau pe deasupra pe unde stă el, pe la bancă. Veneau la meciuri și era înjurat non-stop. Îl înțeleg pe Petrescu că a ajuns și el… cât să fii imun la tratamentul ăsta?”, a spus „Mister”, conform Digi Sport.

Dan Petrescu: „Mă înjură toți”

Antrenorul campioanei României a reacționat dur după derby-ul contra rivalei din Cluj. Petrescu și-ar fi dorit ca meciul să fie oprit, date fiind injuriile la adresa lui.

„La cât sunt de înjurat pot să fac și eu ceva, la câte m…primesc, măcar patru degete să arăt și eu. Atât îmi permit și eu, dacă zic ceva sunt certat, peste tot primesc m…peste tot! L-am întrebat pe al patrulea arbitru: ‘Băi, dar xenofobie, rasism, nu mai e nimic aici?’ Mă înjură toți peste tot. Măcar patru, am arătat măcar patru, fanilor mei, să înțeleagă și ei, măcar atât, am refulat și eu puțin la cât de înjurat sunt la mine acasă. Aici, să fiu înjurat așa, vi se pare normal?

Așa trebuie întrerupt meciul și la mine, când mă înjură. Și la Cristina Neagu s-a plâns, eu sunt înjurat de 6 ani aici non-stop peste tot, dacă m-aș fi plâns ce aș fi fost? Pe mine mă înjură tot stadionul, nu doar 30 de spectatori, cât s-au luat de ea. Normal, să întrerupă și să oprească, eu sunt nimeni? Am scos românii în stradă ca jucător și ca antrenor am făcut rezultate. Și să mă înjure toți așa. Unde e respectul pentru o legendă? Unde? Zero! În România e zero! Asta este realitatea, dacă vă place sau nu, vin la mine acasă și mă înjură tot stadionul, doar nu ai mei, vorbesc de ăia de unde erau, nu galeria lui CFR.

Mie îmi place să se joace pe teren, dar măcar să dea avertizare. Ce am făcut eu pentru România ei nu au făcut, restul e istorie, e vrăjeală”, a declarat Petrescu într-o conferință de presă.

Ilie Dumitrescu: „Va fi cel mai interesant play-off”

Pe de altă parte, Dumitrescu a crede că finalul Superligii va fi un incendiar, grație echipelor care luptă pentru câștigarea campionatului.

„Eu spun că va fi cel mai interesant play-off. Pot să spun că, într-adevăr, să conduci 80 la sută din sezon regulat, să fii pe primul loc, cu cel mai bun atac până în seara asta, când a fost egalat de Petrescu, și cu cea mai bună apărare, e clar că e o combinație reușită proiectul ăsta la Farul.

Să vedem dacă va fi finalizat în play-off. Vorbim de un echilibru extraordinar între jucători cu experiență și perlele astea scoase de Hagi, perle cu personalitate, care au ieșit în momentele complicate și au făcut diferența, Mazilu, Louis Munteanu. Alibec este jucătorul care a făcut diferența și a adus un plus echipei. Pe fund, a fost inspirat cu Larie, cu Kiki, Mihai Popescu”, a mai spus fostul fotbalist, conform aceleiași surse.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed