Ilie Dumitrescu îl ceartă pe Adi Mutu: `Sper să nu îl mai scoată`

Rapid a câștigat meciul din deplasare împotriva celor de la Hermannstadt cu scorul de 2-0, în etapa cu numărul 14 din Superligă.

Xian Emmers a înscris primul gol al partidei după o execuție fantastică cu călcâiul, iar Alex Ioniță a avut un rol extrem de important la faza golului.

După doar trei minute, Dragoș Grigore a dublat avnatajul giuleștenilor și a stabilit scorul final.

”Preferatul” lui Ilie Dumitrescu este mereu schimbat primul

Ilie Dumitrescu a dezvăluit la finalul partidei, care este lucrul care nu îi place la Adrian Mutu.

Fostul internațional a remarcat că mijlocașul Alexandru Ioniță este mereu prima schimbare pe care o face Adi Mutu.

”Prima schimbare la Rapid e Ioniță și asta nu îmi place. Acum a zis că se simte bine, sper să nu îl mai scoată. Câștigă meciul la Craiova, câștigă la Sepsi, cu Voluntari, face acțiunea asta, vreau să îl țină mai mult. Cred că e o comunicare foarte bună între Mutu și Ioniță.

Îl văd un jucător fericit, important, dar eu pot să comentez din exterior. A încercat, a fost activ. Și el, și Sefer sunt jucători care pot crea un dezechilibru. Așa este și Ioniță. Prima schimbare, Ioniță, prima schimbare, Ioniță. Mutu a fost inspirat ca nu l-a scos mai devreme acum.

Mai ai un Ioniță pe bancă? Îți spun eu că nu, nici în lot, nici pe bancă. Sunt niște jucători în echipele de top care, chiar dacă nu sunt într-o seară foarte bună, trebuie să fie în teren. Fizicul ar trebui să fie singurul aspect. Am făcut paranteza asta pentru că simt că băiatul ăsta poate face mai mult și nu ai alt Ioniță pe bancă”, a declarat Ilie Dumitrescu la Digi Sport.

Rapid ocupă locul 2 în Superligă, cu 28 de puncte în 14 partide.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed