Ilie Dumitrescu a dat verdictul după victoria categorică a tricolorilor la meciul cu Cipru. Fostul internațional și Helmut Duckadam au comentat partida de pe Arena Naționalp care s-a terminat cu scorul de 4-1.
România s-a impus în fața Cipului cu scorul de 4-1 și astfel și-a păstrat poziția de lider al grupei. Chiar și în cazul în care UEFA acordă un rezultat favorabil kosovarilor, 0-3 la masa verde, tricolorii vor fi în continuare pe locul 1, datorită golaverajului (România 15, Kosovo 13).
Ilie Dumitrescu a dat verdictul! Cuvinte uriaşe după victoria cu Cipru
Tabela de marcat a fost deschisă de Daniel Bîrligea, prin pasa lui Valentin Mihăilă, în minutul 2, după care, același Daniel Bîrligea i-a pasat decisiv lui Răzvan Marin, în minutul 42, făcând ca tricolorii să meargă la pauza cu 2-0.
În minutul 52, Pittas a deschis scorul pentru ciprioți.
Răzvan Marin a reușit să înscrie și în minutul 80, din pasa lui Florinel Coman, iar în minutul 83, Coman a înscris din pasa lui Ianis Hagi.
La final de meci, prezenți la Digi Sport, Ilie Dumitrescu și Helmut Duckadam au dat verdictul.
”Fără emoții din punctul meu de vedere. Bîrligea a marcat cu o așa dezinvoltură. Am avut acțiuni bune. Răzvan Marin a fost activ, cu multe acțiuni. Am controlat meciul. Repet, fără emoții.
Ianis joacă extremă dreaptă. Și el și Mihăilă intră între linii. O repriză bună, am controlat jocul. Mie mi se pare o echipă care nu poate pune probleme. Aș vrea să mai dea Răzvan Marin un gol”, a spus Ilie Dumitrescu.
Cât despre forul portar, Helmut Duckadam, a scos în evidență un aspect mai puțin pozitiv al tricolorilor.
”Practic Bîrligea a marcat un gol și a contribuit și la al doilea. Rezultat foarte bun și jocul nu a fost cel mai bun.
Am avut impresia că Niță a atins mingea mai multe decât Olaru. S-a jucat prea mult cu portarul. Asta îmi arată o lipsă de încredere și asta am văzut și la Pașcanu, care e debutant”, a spus Duckadam.