Iker Casillas ar avea o nouă iubită. Acesta ar trăi o poveste de dragoste cu o femeie care are aceeași meserie ca și fosta sa parteneră, Sara Carbonero.
Presa din Spania anunță că fostul portar are o relație cu Ana Quiles (30 de ani), o jurnalistă sportivă. Cei doi au fost surprinși în urmă cu câteva zile în Italia, la Fontana di Trevi. S-au întâlnit prima dată la Campionatul Mondial din Qatar. Atunci Ana i-a luat un interviu. Exact la fel cum s-a întâmplat în trecut și cu Sara Carbonero.
Sara Carbonero și Iker Casillas și-au început povestea la CM din Africa de Sud
Sara Carbonero și Iker Casillas și-au început povestea de dragoste la Campionatul Mondial din Africa de Sud. Fostul portar a decis atunci să facă relația publică într-un mod neobișnuit. Și-a sărutat partenera în timpul unui interviu în direct.
“Sunt foarte bucuros, am meritat asta de la început şi până la sfârşit. Aş vrea să le mulţumesc celor care m-au susţinut, părinţilor mei, fratelui meu, prietenilor şi…ţie”, a spus atunci Iker, după care a sărutat-o.
În martie 2016, după 6 ani de relație, cei doi s-au căsătorit. Cei doi au împreună doi copii. În 2021 au decis să se despartă.
”Atât eu cât și Iker suntem mândri de familia pe care o avem și de iubirea care ne-am umplut de fericire în anii în care am fost împreună.
Azi, această legătură alege drumuri diferite, dar nu departe unul de celălalt deoarece vom continua să ne îndeplinim minunata misiune de a fi părinți.Este o decizie la care am meditat îndelung și pe care am luat-o de comun acord. Respectul, afecțiunea și prietenia vor rămâne pentru totdeauna.
Acum prioritatea este să împărțim această afecțiune pentru bine și educația copiilor noștri astfel încât ei să crească într-un mediu stabil și sănătos.
Acestea fiind spuse, vă rugăm ca viața privată să fie respectată în această perioadă de mare schimbare. Sunt singurele cuvinte pe care noi le vom adresa pe acest subiect în public de acum înainte”, a fost mesajul transmis de cei doi.